Prin foc si sabie (71 page)

În tabără sosiseră într-adevăr veşti că hanul trecuse Niprul cu două sute de mii de oameni, înaintând zi şi noapte spre apus, iar prinţul Dominik nu venea şi pace.

Era tot mai limpede că oastea care se afla la Czołhański Kamień va fi nevoită să se bată cu o putere de cinci ori mai mare şi, dacă avea să fie înfrântă, nimic nu mai putea împiedica vrăjmaşul să pătrundă în inima Republicii până la Cracovia şi Varşovia.

Krzywónos era cu atât mai primejdios, cu cât în cazul când căpeteniile polone ar fi vrut să înainteze în Ucraina, el venind de la Kamieniec drept spre miazănoapte până la Konstantynów, putea să le taie întoarcerea, prinzându-le între două focuri. Iată de ce Skrzetuski hotărâse nu numai să afle ştiri despre Krzywónos, dar să-l şi întârzie pe cât îi era cu putinţă. Pătruns de însemnătatea acestei însărcinări, de îndeplinirea căreia depindea întru câtva soarta întregii oştiri, porucinicul îşi primejduia fără şovăire viaţa lui şi a oştenilor; cu toate acestea, asemenea hotărâre putea să fie socotită drept o încercare de nebun, dacă tânărul cavaler ar fi vrut să oprească printr-o luptă deschisă, numai cu cinci sute de oameni, armia de patruzeci de mii a lui Krzywónos, întărită şi de urdiile din Białogród şi din Dobrogea. Skrzetuski era însă un războinic prea iscusit, pentru a săvârşi atare nechibzuinţă; ştia foarte bine că în cazul unei bătălii valul uriaş al duşmanilor îi va zdrobi într-un ceas întreg detaşamentul, de aceea se gândi să folosească alte mijloace. Mai întâi împrăştie printre oşteni zvonul că ei sunt doar avangarda oştirii prinţului, iar aceştia îi răspândiră la rândul lor pretutindeni, prin toate hutoarele, cătunele şi târgurile prin care treceau. Vestea zbură cu iuţeala fulgerului de-a lungul pâraielor Zbrucz, Smotrycz, Studzienica, Uszka şi Kałusik, prin albiile lor ajunse la Nistru şi se răzleţi mai departe, alungată parcă de vânt, de la Kamieniec până la Jahorlik. O repetară paşalele turceşti la Hotin, zaporojenii la Jambol şi tătarii la Raszków. Şi iarăşi se auzi strigătul cunoscut: „Vine Jarema!” îngheţând inimile răzvrătiţilor care tremurau de înfricoşare, nesiguri de ceasul şi de ziua de mâine.

Nimeni nu se mai îndoi de adevărul acestei ştiri. Căpeteniile se vor năpusti asupra lui Chmiel, iar Jarema asupra lui Krzywónos; era în firea lucrurilor. Însuşi Krzywónos crezu şi rămase pierit. Ce trebuia să facă? Să pornească asupra prinţului? Lângă Konstantynów avea mai multă putere şi gloatele erau dornice de luptă şi totuşi fuseseră bătuţi, decimaţi, abia scăpaseră cu viaţă. Krzywónos era convins că zaporojenii lui ar fi luptat cu înverşunare împotriva oricăror altor oşti ale Republicii, împotriva oricărei alte căpetenii, dar când se va apropia Jarema, se vor împrăştia ca un stol de lebede la vederea vulturului, ca puful de păpădie când îl suflă vântul.

Să-l fi aşteptat pe prinţ la Kamieniec, era şi mai rău. Hotărî deci s-o apuce spre răsărit, până hăt, către Bracław, să se ferească de întâlnirea cu duhul cel rău şi să se apropie de Chmielnicki. Era sigur că, ocolind atâta, nu va mai ajunge la vreme, dar cel puţin va afla la timp rezultatul bătăliei şi va putea să se gândească la scăparea lui.

Când, deodată, sosi purtată de vânt vestea că Chmielnicki fusese înfrânt; o răspândise într-adins Skrzetuski ca şi pe cele dinainte; în prima clipă nefericita căpetenie nu mai ştia ce să facă.

Decise apoi să pătrundă cât mai adânc în răsărit, pierzându-sc cât mai departe de stepă; poate avea să-i întâlnească pe tătari şi să scape alături de ei?

Înainte de toate însă voia să fie sigur, de aceea căută cu grijă un polcovnic credincios şi gata la orice, pe care să-l trimită în cercetare să aducă vreo limbă. Dar alegerea era grea, nu pleca nimeni de bunăvoie; pe de altă parte, trebuia să găsească un astfel de om care, în cazul când ar fi căzut în mâinile duşmanului, să nu mărturisească planurile de fugă nici dacă ar fi fost ars de viu, tras în ţeapă sau întins pe roată.

Într-o noapte porunci să-l cheme pe Bohun şi-i spuse:

― Ascultă, Jurek, prietene! Jarema vine asupra noastră cu mare putere şi ne va pierde, nenorociţii de noi!

― Am auzit şi eu că vine. Tătucule, noi am vorbit cu tine despre asta, dar de ce trebuie să pierim?

― Nu putem să-i ţinem piept. Pe altul puteam să-l înfruntăm, pe Jarema nu. Cazacii se tem de el.

― Mie nu mi-e frică, eu i-am tăiat un polc întreg la Wasilówka, dincolo de Nipru.

― Ştiu eu că tu nu te temi de el. Faima ta de cazac face cât a lui de prinţ, dar nu pot să mă lupt cu el, nu vor cazacii… Adu-ţi aminte ce spuneau la sfat, cum săreau la mine cu săbii şi baltage că vreau să-i duc la măcel.

― Să mergem atunci la Chmiel, acolo ne vom bucura de sânge şi pradă.

― Se vorbeşte că Chmiel ar fi fost bătut de căpetenii.

― Eu asta n-o cred, tătucule Maksym. Chmiel e şiret, nu porneşte el împotriva leşilor fără tătari.

― Aşa gândesc şi eu, dar trebuie să ştim sigur. Atunci l-am ocoli pe Jarema şi ne-am uni cu Chmiel, dar mai întâi trebuie să ştim ce s-a întâmplat! Dacă s-ar găsi cineva care să nu se teamă de Jarema şi să plece cu un pâlc de cazaci să prindă vreo limbă, i-aş umple căciula cu galbeni de aur.

― Tătucule Maksym, mă duc eu, nu pentru galbeni, ci pentru slava căzăcească.

― Vrei să pleci tu, care eşti al doilea ataman după mine? Tu ai să ajungi mare căpetenie peste cazaci, peste bunii noştri cazaci, pentru că ţie nu ţi-e frică de Jarema. Du-te, dar, şoimule, şi când te întorci, cere-mi ce vrei. Ei, află de la mine că dacă nu plecai tu, m-aş fi dus eu, dar nu se poate.

― Nu se poate, tătucule; dacă ai pleca tu, cazacii ar începe să strige: „Scape cine poate” şi s-ar împrăştia încotro văd cu ochii, dar dacă mă duc eu, vor căpăta curaj.

― Să-ţi dau mulţi însoţitori?

― Nu prea mulţi, cu o ceată mai mică mă ascund şi mă apropii mai uşor de duşman; dă-mi vreo cinci sute de cazaci destoinici şi-ţi aduc prinşi nu oşteni de rând, ci şleahtici, de la care ai să afli totul.

― Porneşte îndată. La Kamieniec au început să tragă cu tunurile de bucurie, pentru mântuirea leşilor şi pentru pieirea noastră, a celor nevinovaţi.

Bohun plecă şi începu numaidecât să se pregătească de drum. Cazacii lui, cum se întâmpla întotdeauna în împrejurări asemănătoare, începură să bea de moarte, „înainte ca moartea-mamă să-i strângă la piept”, iar Bohun bău şi el cu ei, până când îi dădu horilcă pe nas, îşi făcu de cap şi chefui, apoi porunci să se aducă un butoi cu păcură şi se aruncă în el aşa cum era, îmbrăcat în brocarturi şi pietre scumpe, se cufundă o dată, de două ori până peste cap şi strigă:

― Acum sunt negru ca maica-noapte şi ochii lehilor n-or să mă vadă.

Şi după ce se tăvăli pe covoarele persane prădate, sări pe cal şi plecă, iar în urma lui se înşirară prin beznele nopţii cazacii credincioşi duşi de strigătul:

― Spre noroc şi slavă!

În acest timp Skrzetuski ajunsese la Jarmolińce, unde, întâmpinând împotrivire, le făcu târgoveţilor un botez sângeros şi, vestind că a doua zi avea să vină însuşi prinţul Jarema, lăsă caii şi oamenii trudiţi să se odihnească.

După care, adunându-şi prietenii la sfat, le spuse:

― Dumnezeu ne-a ajutat până acum. Judecând după spaima care-i cuprinde pe ţărani la vederea noastră, socotesc că ne iau într-adevăr drept avangarda prinţului şi cred că în urma noastră se apropie întreaga oaste. Dar trebuie să ne gândim să nu bage de seamă cum stau lucrurile, văzând că acelaşi pâlc apa re peste tot.

― O să mai umblăm multă vreme aşa? întrebă Jupân Zagłoba.

― Până când aflăm ce are de gând să facă Krzywónos.

― Păi aşa, te pomeneşti că nu mai avem timp să ajungem în tabără înainte de bătălie.

― Se prea poate, răspunse Skrzetuski.

― Domnia Ta, sunt tare supărat din pricina asta, zise şleahticul. Abia mi-am mai dezmorţit braţul la Konstantinów asupra gloatei, abia am pus şi eu mâna pe un steag. Dar nu-mi ajunge nici pe-o măsea!… Îmi înţepenesc degetele…

― Domnia Ta, aici poţi să ai parte de mai multe lupte decât gândeşti, răspunse grav Skrzetuski.

― Ei! şi
quo modo?
întrebă destul de neliniştit Zagłoba.

― Azi, mâine putem să dăm peste duşman şi, deşi n-am venit aici să-i aţinem calea cu armele, se cuvine totuşi să ne apărăm. Dar să revin: trebuie să ocupăm o regiune mai mare, să se ştie că suntem în mai multe locuri deodată, ici-colo să-i zdrobim pe cei care ne stau împotrivă, ca să răspândim groaza şi să împrăştiem zvonuri; de aceea cred că ar fi bine să ne împărţim.

― Aşa cred şi eu, zise Wołodyjowski, ne vom înmulţi în ochii lor, iar cei care vor fugi la Krzywónos, vor vorbi de mii de oameni.

― Jupâne porucinic, Domnia Ta eşti căpetenia, porunceşte, aşadar, spuse Podbipięta.

― Eu mă duc la Zinków, spre Sołodkowce, şi dacă pot, chiar mai departe, vorbi Skrzetuski. Jupân Podbipięta să pornească drept în jos, către Tatarzyski, tu Michał, apropie-te de Kupin, iar jupân Zagłoba va ajunge până la pârâul Zbrucz, nu departe de Satanów.

― Eu? întrebă Zagłoba.

― Întocmai. Domnia Ta eşti un om isteţ, te descurci, şi credeam că abia aştepţi această ispravă, dar dacă nu doreşti, al patrulea pâlc îl va conduce vagmistrul Kosmacz.

― Îl va conduce, dar la porunca mea! strigă Zagłoba, pe care îl orbi deodată gândul că va fi conducătorul unui pâlc aparte. Am întrebat numai pentru că îmi părea rău să mă despart de Domniile Voastre.

― Dar Domnia Ta te pricepi la treburile ostăşeşti? întrebă Wołodyjowski.

― Dacă mă pricep? Ehei, nici o barză nu se gândise să te ducă în dar părinţilor Domniei Tale pe vremea când eu conduceam detaşamente mai mari decât acesta. Am slujit în oştire o viaţă de om şi aş fi slujit şi acum, dacă nu mi se oprea în burtă un pesmet mucegăit, care m-a chinuit trei ani de zile. Din această pricină am fost nevoit să mă duc până la Galata, pelerinaj despre care am să vă povestesc la vremea potrivită, căci acum mă grăbesc.

― Du-te dar, Domnia Ta, şi dă de ştire că Chmielnicki a fost bătut, iar prinţul a trecut de Ploskirów, spuse Skrzetuski. Şi să nu iei orice limbă, dar dacă întâlneşti cete de la Kamieniec, străduieşte-te să prinzi câţiva zaporojeni care pot să ne dea veşti despre Krzywónos, fiindcă cei pe care-i avem se contrazic.

― O, de l-aş întâlni pe însuşi Krzywónos! Dacă i-ar veni pofta să plece în cercetare, l-aş omeni cu piper şi ghimbir! Domniile Voastre să n-aveţi teamă, îi învăţ eu pe nemernici să cânte, ba să şi joace!

― Peste trei zile ne întâlnim iar la Jarmolińce, iar acum fiecare să-şi vadă de drum! porunci Skrzetuski. Aveţi grijă, Domniile Voastre, să cruţaţi oamenii.

― Peste trei zile la Jarmolińce! repetară Zagłoba, Wołodyjowski şi Podbipięta.

CAPITOLUL VI

C
ÂND
SE
V
Ă
ZU
SINGUR
în fruntea pâlcului său, jupân Zagłoba nu se mai simţi în apele sale, ba îl apucă o frică grozavă şi ar fi dat mult să-i aibă alături pe Skrzetuski, Wołodyjowski ori pe jupân Longinus, pe care în adâncul sufletului îi admira cum nu se poate mai mult şi lângă care se credea departe de orice primejdie, atât de orbeşte se încredea în priceperea şi vitejia lor.

La început, călărea aşadar destul de posomorât înaintea oştenilor săi şi se uita bănuitor în toate părţile, cântărind în gând primejdiile care puteau să-l întâmpine şi mormăind:

― Oricum, tot ar fi fost mai vesel dacă era vreunul din ei aici. Fiecare om îşi are soarta şi însuşirile lui, dar ăştia trei ar fi trebuit să se nască tăuni, că prea le place să se înfrupte cu sânge. În război se simt tot atât de bine ca şi în faţa ulcelei cu băutură sau ca peştele în apă. Atâta le trebuie. Au burta uşoară şi braţul greu. Pe Skrzetuski l-am văzut la treabă şi ştiu cât e de
peritus.
Sfârşeşte oamenii ca monahii rugăciunile. E îndeletnicirea lui cea mai dragă. Iar lituanianul acela fără minte, care tot caută trei capete de păgâni, n-are nimic de pierdut; cel mai puţin îl cunosc pe pricăjitul ăsta zvânturat, care trebuie să fie o viespe amarnică, judecând după cele ce-am văzut la Konstantynów şi după câte mi-a povestit Skrzetuski despre el, viespe nu glumă! Din fericire, el înaintează nu prea departe de mine şi gândesc că cel mai bine ar fi să mă unesc cu el, căci dacă ştiu încotro s-o apuc, să mă mănânce raţele.

Jupân Zagłoba se simţea tare singur pe lume şi începu să se înduioşeze de soarta lui.

― Aşa-i, aşa-i, mormăia. Fiecare om are pe cineva la care să se gândească; da’ eu? Nici tu prieteni, nici tu părinte. Sunt orfan şi basta!

În clipa aceea vagmistrul Kosmacz se apropie de el:

― Înălţimea Ta, încotro mergem?

― Încotro mergem? repetă jupân Zagłoba. Ai?

Deodată se îndreptă în şa şi îşi răsuci mustaţa.

― La Kamieniec, dacă asta mi-o fi voia! înţelegi?

Vagmistrul se înclină şi se retrase în tăcere printre rânduri, fără să-şi dea seama de ce se supărase căpetenia, iar jupân Zagłoba mai aruncă împrejur câteva priviri ameninţătoare, apoi se linişti şi bodogăni mai departe:

― Dacă mă voi duce la Kamieniec mă învoiesc să mi se dea o sută de vergi la talpă după moda turcească. Ptiu! dacă era vreunul din ei lângă mine, nu mă pierdeam aşa cu firea. Ce fac eu cu o sută de oameni? Preferam să fiu singur, fiindcă atunci nu mă încredeam decât în şiretlicurile mele. Dar aşa, suntem prea mulţi ca să luptăm numai cu vicleşuguri, şi prea puţini ca să ne apărăm. Tare năstruşnic a mai fost gândul lui Skrzetuski de a împărţi detaşamentul. Şi încotro s-o iau? Ce-i în spate, ştiu, dar cine îmi spune ce-i înainte şi cine-mi garantează că diavolii nu mi-au întins vreo capcană? Krzywónos şi Bohun! Halal pereche! Dar-ar Dumnezeu să-i jupoaie dracul de piele! Iisuse, fereşte-mă cel puţin de Bohun. Skrzetuski abia aşteaptă să se întâlnească cu el; fă-i, Doamne, pe voie! Îi doresc tot ce-şi doreşte şi el, fiindcă îi sunt prieten adevărat. Amin! Ajung la Zbrucz şi mă întorc la Jarmolińce, o să le aduc mai multe limbi decât au nevoie. Asta nu-i prea greu.

Deodată Kosmacz se apropie de el.

― Înălţimea Ta, se văd nişte călăreţi dincolo de colnic.

― Ducă-se dracului! Unde? unde?

― Colo, peste deal. Am văzut steagurile.

― Oşteni?

― Se pare că sunt oşteni.

― Mânca-i-ar câinii! Şi sunt mulţi?

― Nu se ştie, sunt prea departe. Dacă ne ascundem aici, înapoia stâncilor, cădem asupra lor pe neaşteptate, fiindcă pe aici le e drumul. Dacă vor fi prea mulţi, pan Wołodyjowski e pe aproape, va auzi împuşcăturile şi ne va sări într-ajutor.