Prin foc si sabie

Read Prin foc si sabie Online

Authors: Henryk Sienkiewicz

BOOK: Prin foc si sabie
8.01Mb size Format: txt, pdf, ePub

 

 

 

Henryk Sienkiewicz

 

PRIN FOC
Ş
I SABIE

 

PREFA
ŢĂ

 

Numele lui Henryk Sienkiewicz stârneşte în conştiinţa cititorilor de pretutindeni rezonanţe de vremuri colbuite de scurgerea secolelor, reînviind personalităţi şi evenimente epopeice din trecutul îndepărtat al Poloniei medievale. O lume puternică, angrenată într-o fabulaţie intens dramatic, răzbeşte năvalnic spre noi din negura timpurilor, scuturată de zgura incidentalului şi împlinită de ficţiunea scriitorului pe direcţiile viguroase păstrate de tradiţii, atingând proporţiile legendarului exotic.

Romanele şi nuvelele realizate de Sienkiewicz pe teme istorice reprezintă tot atâtea ferestre deschise larg spre un trecut imemorabil, cu parfumuri indicibile, totdeauna scumpe contemporanilor care se îndreaptă spre el cu respect şi nostalgie pioasă, verificându-se retrospectiv şi căutându-şi îndreptăţite similitudini cu ipostazele prestigioase ale înaintaşilor, care să le ateste continuitatea de-a lungul veacurilor. Este ceea ce explică, în parte, preţuirea uriaşă de care se bucură operele lui Sienkiewicz în Polonia şi peste hotarele ei.

Eşecul subiectivismului romantic în planul social, prin înăbuşirea răscoalei din 1863, pe de o parte, şi desfiinţarea iobăgiei şi împroprietărirea ţăranilor, pe de alta, deschid în Polonia drum liber dezvoltării „stării a treia”, care îşi fundamentează teoretic ascensiunea cu ajutorul ideologiei pozitiviste ce înflorea pe atunci în apusul Europei. Practic, pozitiviştii polonezi explicau avansarea burgheziei pe treptele de sus ale ierarhici sociale şi printr-o necesitate de ordin istoric local. Înfrângerea celei de a treia încercări de eliberare a Poloniei, în 1863, înstăpâneşte, cel puţin pentru o vreme, convingerea că independenţa naţională nu mai poate fi câştigată pe calea acţiunii armate, ci numai prin prosperitatea culturală şi economică. În spiritul acestor precepte, tinerii ideologi pozitivişti, în frunte cu Al. Świętochowski, militau pentru răspândirea culturii în popor, dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii şi pentru „munca la temelie”, crezând că „luminarea” va aduce tuturor straturilor societăţii, aşadar şi celor asupriţi, o existenţă înfloritoare. Cu toate că în curând ciocnirile violente, care se vor dezlănţui mai ales după 1880 între burghezie şi proletariatul industrial, vor spulbera iluziile pozitiviste, aceste iniţiative umanitarist-culturale, nobile în intenţiilor lor, au jucat un rol însemnat în ridicarea conştiinţei celor de jos
{1}
.

Din generaţia de scriitori care şi-au început activitatea publicistică şi literară în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deci în epoca dominată spiritual de urcuşul burgheziei pozitiviste, alături de B. Prus, E. Orzeszkowa, M. Konopnicka ş.a., face parte şi Henryk Sienkiewicz. S-a născut în primăvara anului 1846, la 5 mai, într-o localitate din Podlasie, Wola Okrzejka, unde un frate al mamei avea o sfoară de moşie. Datele şi documentele existente, încă destul de precare, nu îngăduie închegarea unei biografii amănunţite. Tatăl, Józef Sienkiewicz, un arendaş mărunt de lângă Kozienice, stăpân doar cu numele al proprietăţii Grotki, îşi îmbunătăţeşte situaţia materială prin zestrea soţiei, Stefania Ciecizsowska, care provenea din nobilimea înstărită din Podlasie. La început se stabilesc la Grabowce, apoi în satul Wézyczyn, pe care-l cumpără în Mazowsze, în 1855. Aici se nasc cei şase copii: doi băieţi şi patru fete
{2}
. Familia, aparţinând şleahtei mijlocii, păstrează cu sfinţenie tradiţiile patriotice şi, în consecinţă, îşi educă urmaşul în cultul pios pentru trecutul glorios al Poloniei cavalereşti. Faptul, minor în aparenţă, va avea urmări dintre cele mai semnificative pentru viitorul mare creator de romane istorice, constituind un fundal psihologic ce-i va determina, afectiv, admiraţia faţă de perioadele de luptă şi slavă ale strămoşilor din Evul Mediu. Afirmaţia este certificată de însuşi Sienkiewicz mai târziu: „Nu-mi aduc bine aminte dacă deprinsesem cititul când am învăţat
Cântecele istorice (Pie
ś
ni historyczne)
ale lui Niemcewicz. Pe atunci voiam să călăresc pe câmpurile de la Cecora, precum Sieniawski cel «viteaz şi trist» […]. După aceea, imaginaţia mi-a fost înflăcărată de
Robinson Crusoe
şi
Robinson elve
ţ
ianul.
Visul meu era să mă stabilesc pe o insulă nelocuită. Aceste impresii copilăreşti au crescut cu timpul în pasiunea pentru călătorii, pe care mi-am satisfăcut-o în parte. A treia carte care a produs asupra mea o impresie neobişnuită a fost viaţa ilustrată a lui Napoleon. Din clipa în care am citit-o, mi-am dorit să ajung un mare conducător de oşti (…). Mi se părea că gloria adevărată se poate câştiga numai pe câmpul de bătaie, aşa că intenţionam să intru într-o şcoală militară. Cred că atracţia spre romanul istoric (…) îşi are începuturile tocmai în această perioadă”
{3}
petrecută la Węźyczyn. Aceste înclinaţii ereditare – toţi înaintaşii scriitorului slujiseră în armată – se vor dezvolta printr-o lectură pasionată a clasicilor Renaşterii poloneze: M. Rej (1505–1569), J. Kochanowski (1530–1584), P. Skarga (1536–1612) etc.

Primele noţiuni de şcoală medie le capătă Sienkiewicz mai întâi la un liceu real din Varşovia, între anii 1858–1862, conform vederilor pozitiviste ale timpului, apoi la alte licee din capitală, unde are profesori foarte buni la limba şi literatura polonă. Este departe de a fi printre elevii străluciţi, are calificative foarte bune numai la limba polonă, istoria Rusiei şi a Poloniei şi la geografie
{4}
. Vacanţele şi le petrece în fiecare an la Węźyczyn în mijlocul familiei. Dar, în 1861, aşadar cu câţiva ani înainte de împroprietărirea ţăranilor din 1864, care a însemnat lovitura de graţie pentru nobilimea funciară în declin, situaţia averii părinţilor, tot mai dificilă, îi sileşte să-şi vândă pământul şi să se mute la Varşovia, unde cumpăraseră o casă. Nostalgia vieţii de la ţară lămureşte în bună măsură frecvenţa temelor rurale în faza de început a creaţiei literare. Astfel că tânărul Sienkiewicz trebuia să încerce de timpuriu amărăciunea luptei pentru existenţă. Ca elev, contribuie la întreţinerea sa, îndeplinind o vreme obligaţiile de corepetitor, apoi de profesor particular. Termină, de aceea, cu mare greutate şcoala medie, după care se înscrie în 1866 la Universitatea din Varşovia, unde iniţial studiază dreptul şi medicina, la insistenţele părinţilor, apoi, în 1867, se transferă la secţia de ştiinţe umanistice, pe care o părăseşte în 1871, fără a-şi da examenele finale. În aceşti ani, continuând o pasiune mai veche, îşi adânceşte cunoştinţele de literatură, studiind cu stăruinţă şi dragoste limba şi operele vechii culturi polone, lucru ce-i va fi de un real folos mai târziu când va scrie trilogia istorică. Şi ca student duce o viaţă plină de lipsuri; adeseori mijloacele băneşti nu-i ajung nici pentru hrana zilnică
{5}
. Este şi acesta, probabil, unul dintre motivele care l-au îndemnat să colaboreze de timpuriu la periodicele de orientare pozitivistă ale vremii. Între 1869–1879 inserează frecvent recenzii despre lucrări literare, cronici teatrale şi foiletoane semnate cu pseudonimul Litwos, la început în
Tygodnik Ilustrowany (S
ă
pt
ă
mânalul ilustrat)
şi Przegląd
Tygodniowy (Revista s
ă
pt
ă
mânal
ă
),
apoi în
Niwa (Recolta)
şi
Gazeta Polska.
În aceste articole, adolescentul Sienkiewicz, entuziasmat de idealurile pozitiviste de progres cultural şi prosperitate economică ce se vehiculau în facultate, promovează, ca şi Prus ori Orzeszkowa, dezvoltarea industriei naţionale prin avântul ştiinţei şi tehnicii, ridicarea nivelului agriculturii şi culturalizarea ţăranilor prin înfiinţarea de şcoli publice şi tipărirea cărţilor la preţuri accesibile. Ironia usturătoare a criticii este îndreptată de tânărul publicist împotriva indiferenţei claselor de sus faţă de înapoierea ţării, împotriva cosmopolitismului şi îndepărtării aristocraţiei de popor. Subtilitatea şi verva polemică, agerimea observaţiilor şi obiectivitatea socială a problemelor abordate îl fac repede cunoscut ca un gazetar talentat şi temut.

Adevărata vocaţie însă, care îi va consacra numele în cultura polonă şi universală, este literatura, spre care se simte atras încă din copilărie, probabil şi la îndemnurile mamei care scria versuri în albume şi citea foarte mult. Îşi aminteşte, de altminteri, că „scria versuri şi proză încă din anii copilăriei, dar, la drept vorbind nu se gândea la profesiunea exclusiv scriitoricească”
{6}
. În 1872 publică în paginile periodicului
Wieniec (Cununa)
primul său roman, intitulat
În zadar (Na marne),
în care, cu scăderile inerente oricărui început – acţiune stufoasă, psihologii incomplete etc. –, descrie mediul studenţesc din Kiev, în realitate din Varşovia, apăsând pesimist asupra zădărniciei sentimentului de dragoste. Ulterior, părerea lui Sienkiewicz în această privinţă se va schimba radical, scriitorul ajungând să considere în nuvela
La izvor (U
ż
ród
ł
a),
de exemplu, că fericirea vieţii, în anume sensuri majore, constă tocmai într-o iubire puternică, izvor nesecat de energii afective.

Exceptând romanul de debut, scrierile din prima fază a creaţiei artistice, care durează până prin anul 1883, aparţin genului scurt, „Romanul” în două părţi
Humore
ş
tile din servieta lui Worszy
łł
o (Humoreski z teki Worszy
łł
y,
1872), în care autorul sugerează, prin contrast, ineficienţa şi anacronismul principiilor conservatoare vetuste faţă de cele „progresist”-pozitiviste, alăturându-se fără rezerve celor din urmă, prima nuvelă
Slug
ă
b
ă
trân
ă
(Stary s
ł
uga)
şi povestirea
Hania,
amândouă apărute în
Gazeta Polska,
întâia în 1875, a doua în 1876, îl impun ca pe un realist de adâncime. Activitatea ziaristică şi literară nu este întreruptă nici în timpul călătoriei de doi ani, pe care o întreprinde începând din 1876 în America de Nord cu un grup de prieteni. Impresiile şi meditaţiile asupra celor văzute le cuprinde Sienkiewicz în cunoscutele
Scrisori din c
ă
l
ă
toria în America (Listy z podró
ż
y do Ameryki),
publicate în volum în 1880. Fauna, flora şi condiţiile de viaţă ale Americii găsesc în autor un pictor îndemânatic şi un observator pătrunzător şi lucid, receptiv la ambele părţi ale medaliei. Admiraţia pentru dragostea de muncă, pentru progresul tehnicii şi al ştiinţei se împleteşte cu amărăciunea pricinuită de numărul mare al muritorilor de foame în contrast cu uriaşele bogăţii ale magnaţilor dolarului. În timpul acestei călătorii, scriitorul cunoaşte discriminarea revoltătoare pe care statul democraţiei americane o foloseşte în relaţiile cu seminţiile indiene împinse în rezervaţii aride
(Scrisori
ş
i nuvele: Orso, Schem
ş
.a.)
şi faţă de populaţia neagră, frustrată de cele mai elementare drepturi cetăţeneşti. Tot aici, vizitând coloniile de polonezi, prozatorul este adânc impresionat de soarta dureroasă a emigranţilor după răscoalele din 1830–1831 şi 1863 – nuvelele
Amintiri din Maripoza (Wspomnienie z Maripozy)
şi
Paznicul farului (Latarnik,
1881) exprimă compasiunea autorului pentru aceşti martiri ai patriei înrobite – ca şi de chinurile îndurate de compatrioţii veniţi aici să-şi câştige mijloacele de strictă necesitate ale existenţei:
Pentru pâine (Za chlebem,
1889). De un ecou deosebit în critica literară se bucură cea mai însemnată dintre nuvelele inspirate din problematica satului,
Schi
ţ
e în c
ă
rbune (Szkice w
ę
glem,
1877), tablou zguduitor al abuzurilor oficialităţilor comunale în satul de după împroprietărire. Pe aceeaşi linie tematică se înscriu
Janko muzicantul (Janko muzykant,
1881),
Îngerul (Jamio
ł
)
şi
Bartek înving
ă
torul (Bartek zwyci
ęż
ca,
1882), în cea din urmă autorul relevând persecuţiile la care erau supuşi sătenii polonezi de către cotropitori.

La Varşovia revine Sienkiewicz după patru ani, în 1879 – la întoarcerea din America zăboveşte doi ani prin Franţa, Italia şi Galiţia – şi, în afară de munca artistică, se dăruieşte din nou cu ardoare gazetăriei. Redactează între 1882–1883 ziarul
S
ł
owo (Cuvântul)
(pe frontispiciu va figura până în 1887), al cărui program, cuprinzând săgeţi la adresa servilismului împăciuitorist al aristocraţiei nobiliare şi clerului, era centrat pe poziţia şi aspiraţiile sociale ale burgheziei orăşeneşti (profesiunile libere) şi rurale (şleahta)
{7}
. De la această dată, 1883, începe a doua etapă în creaţie lui Sienkiewicz, dominată categoric de interesul pentru istoria Poloniei. Romanele
Prin foc
ş
i sabie (Ogniem i mieczem,
1884), o prezentare a răscoalei cazacilor conduşi de Bohdan Chmielnicki,
Potopul (Potop,
1886) şi
Pan Wo
ł
odyjowski
(1887–1888), ultimele două evocând apărarea înverşunată a Poloniei atacate din toate părţile în secolul al XVIII-lea, alcătuiesc cunoscuta
Trilogie,
care începe să apară în 1883 concomitent în periodicele
S
ł
owo
şi
Czas (Timpul,
Cracovia), aducându-i autorului recunoştinţa unanimă a poporului. După terminarea
Trilogiei,
un donator necunoscut îi trimite suma de 15.000 de ruble, din care Sienkiewicz, a cărui primă soţie moare de tuberculoză în 1885, instituie în 1889, prin mijlocirea Academiei de ştiinţe din Cracovia, o bursă destinată artiştilor şi scriitorilor bolnavi
{8}
.

O întrerupere de câţiva ani a preocupărilor istorice este prilejuită de o călătorie în Africa, consemnată în
Scrisori din Africa (Listy z Afryki,
1892) şi de elaborarea romanelor
F
ă
r
ă
ideal (Bez dogmatu,
1891) şi
Familia Polaniecki (Rodzina Po
ł
anieckich,
1894) care ilustrează un conflict psihologic esenţial pentru epocă: prăbuşirea iminentă a aristocraţiei din cauza absenţei unor idealuri ferme şi a energiei pentru realizarea lor, şi salvarea ei prin întoarcerea la proprietatea agrară exploatată în noile condiţii. După acest răgaz scurt se întoarce la temele preferate. În 1896 apare romanul
Quo vadis,
sugerat de persecuţiile primilor creştini în timpul lui Nero, operă pentru care primeşte Premiul Nobel în 1905, iar în 1900
Cavalerii teutoni (Krzy
ż
acy),
în care, în remarcabile secvenţe realiste, descrie sforţările comune ale polonezilor uniţi cu lituanienii împotriva hrăpăreţilor cavaleri teutoni învinşi în bătălia de la Grünwald. Ca răsplată pentru activitatea literară şi publicistică, Sienkiewicz este sărbătorit cu mare fast în anul 1900 când, pe lângă obiecte de mare valoare istorică, i se dăruieşte, în regiunea Kielce, conacul Obłęgorek, cumpărat cu bani strânşi prin colectă publică.

Other books

Frolic of His Own by William Gaddis
The Door to Bitterness by Martin Limon
The Cold Edge by Trevor Scott
Essays in Humanism by Albert Einstein