Prin foc si sabie (119 page)

Read Prin foc si sabie Online

Authors: Henryk Sienkiewicz

BOOK: Prin foc si sabie
2.11Mb size Format: txt, pdf, ePub

― N-au mai mers spre Zbaraż, fiindcă i-a bătut Kuszel. Dar spune mai repede!

― Dacă ştiam, dar n-am ştiut, aşa că m-am furişat cu jupâniţa printre tătari şi cazaci, ca printr-o trecătoare. Din fericire ţinutul era pustiu, n-am întâlnit nicăieri nici ţipenie de om, nici prin sate şi nici prin târguri, fiindcă toţi fugiseră pe unde putuseră dinaintea tătarilor. Mi se făcuse inima cât un purice de frică să nu ne prindă, lucru de care nu m-am putut feri până la urmă.

Skrzetuski se opri din îmbrăcat şi întrebă:

― Cum aşa?

― Uite aşa, stăpâne; am nimerit peste o ceată din cazacii lui Doniec, fratele acelei Horpyna, la care stătuse jupâniţa în râpă. Spre norocul nostru îl cunoşteam bine, fiindcă mă văzuse de multe ori alături de Bohun. I-am dat bineţe din partea soră-sii, am arătat semnele lui Bohun şi i-am povestit tot; cum m-a trimis Bohun după jupâniţă şi mă aşteaptă la Włodawa. Şi el, cum era prietenul lui Bohun şi ştia că soră-sa o păzeşte pe jupâniţă, m-a crezut. Gândeam că o să-mi dea drumul şi o să-mi dea şi câte ceva pentru drum, dar mi-a spus aşa: „Acolo, zice, se adună oastea şleahticilor şi poţi să cazi în mâinile leşilor; rămâi, zice, cu mine şi mergem la Chmielnicki; în tabără fata va fi la loc sigur, fiindcă o va păzi însuşi Chmielnicki pentru Bohun.” Când am auzit una ca asta, nu mai ştiam ce să fac, ce puteam să-i răspund? I-am spus că Bohun mă aşteaptă şi trebuie să o duc îndată, căci mi-e capul în joc. La care Doniec: „Atunci o să-i dăm de ştire lui Bohun, iar tu să nu pleci, pentru că acolo sunt leşii.” Am început să mă cert cu el, şi el cu mine, până când îmi zice: „Mi se pare ciudat că te temi atât de mult să mergi printre cazaci. Ei! Nu cumva eşti un vânzător?” Abia atunci am înţeles că n-am altceva de făcut, decât să fug noaptea, fiindcă începuse să mă bănuiască. M-au trecut toate năduşelile, stăpâne. Pregătisem totul pentru fugă, când a sosit pan Pełka noaptea cu un pâlc din oştile regale.

― Pan Pełka? întrebă Skrzetuski, ţinându-şi răsuflarea.

― Chiar el, stăpâne. Pan Pełka era un luptător vestit, a murit nu demult – fie-i ţărâna uşoară! Nu ştiu dacă se pricepea cineva mai bine ca el să conducă un pâlc şi să se învârtă pe sub nasul duşmanului; poate numai pan Wołodyjowski. Aşadar a venit pan Pełka, a nimicit podghiazul lui Doniec, de n-a scăpat picior de om viu, iar pe Doniec l-a luat în robie. Cu câteva săptămâni în urmă l-au tras în ţeapă cu boii; bine i-au făcut! Dar şi cu pan Pełka am avut multă bătaie de cap, era un om grozav de pornit împotriva fecioriei… Dumnezeu să-l ierte! Mă temeam că jupâniţa, după ce scăpase de cazaci, va avea de suferit mai mult de la ai săi. Dar i-am spus lui pan Pełka că jupâniţa e ruda prinţului Jeremi. Trebuie să-ţi spun, Domnia Ta, că de câte ori pomeneam de prinţ, îşi scotea chipiul şi voia să intre în slujba lui… Aşa că a început îndată să se poarte cuviincios cu jupâniţa şi ne-a condus până hăt, la Zamość, la rege, iar acolo părintele Cieciszowski, un adevărat sfânt, stăpâne, ne-a luat sub ocrotirea lui şi a dat-o pe jupâniţă în grija jupânesei castelanului Witowski.

Skrzetuski răsuflă uşurat, apoi se aruncă de gâtul lui Rzędzian.

― Ai să fii prietenul şi fratele meu, nu o slugă, spuse el, dar acum să mergem. Când trebuia să vină jupâneasa Witowska?

― La o săptămână în urma mea, şi au trecut zece zile… din care Domnia Ta ai zăcut fără simţire opt.

― Să mergem, să mergem! repetă Skrzetuski. Am să mor de atâta bucurie.

Dar nu apucă să sfârşească bine vorba, că afară se auzi tropot de copite şi ferestrele se întunecară de cai şi de oameni. Skrzetuski văzu prin geam mai întâi pe bătrânul preot Cieciszowski, iar lângă el feţele slăbite ale lui jupân Zagłoba, Wołodyjowski, Kuszel şi ale altor cunoscuţi dintre dragonii roşii ai prinţului. Răsunară strigăte vesele şi, după o clipă, o grămadă de cavaleri cu preotul în frunte dădură buzna în încăpere.

― La Zborów s-a încheiat pacea, Zbarażul a fost despresurat! strigă preotul. Skrzetuski înţelesese îndată acest lucru, la vederea tovarăşilor de la Zbaraż, iar acum se afla în braţele lui Zagłoba şi ale lui Wołodyjowski care şi-l treceau unul altuia.

― Ne-au spus că trăieşti, strigă Zagłoba, dar bucuria e cu atât mai mare, cu cât te vedem atât de repede şi sănătos! Am venit aici după tine… Jane! nici nu ştii câtă faimă ai dobândit şi ce răsplată te aşteaptă!

― Regele te-a răsplătit, spuse preotul, dar regele regilor ţi-a dat şi mai mult.

― Am aflat, răspunse Skrzetuski. Dumnezeu să vă răsplătească! Rzędzian mi-a destăinuit totul.

― Şi n-ai dat ortul popii de bucurie? Cu atât mai bine!
Vivat
Skrzetuski!
Vivat
cneaghina! striga Zagłoba. Jane, nu ţi-am spus nimic, fiindcă nu ştiam dacă mai trăieşte. Dar copilul de casă a şters-o de minune cu ea.
O vulpes astuta!
Prinţul vă aşteaptă pe amândoi… Ha! Am umblat după ea până la Jahorlic. Am ucis
monstrum
drăcesc, care o păzea. Cei doisprezece flăcăiaşi tot fugeau de voi, dar acum o să-i ajungeţi şi o să-i întreceţi. Domniile Voastre, voi avea nepoţi! Rzędzian, ia spune, ai întâlnit multe piedici de drum? Închipuie-ţi că numai noi doi, eu şi Michał, am oprit toată urdia! M-am aruncat cel dintâi asupra întregului ciambul! S-au ascuns de frica noastră în nişte adâncituri, dar nu le-a ajutat la nimic! Şi Michał s-a ţinut destul de bine… Unde-i copila mea? Daţi-mi copila!

― Să-ţi dea Dumnezeu fericire, Jane! Să-ţi dea Dumnezeu fericire! zicea micul Wołodyjowski, îmbrăţişându-l iarăşi pe Skrzetuski.

― Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Nu mai am cuvinte. De v-aş da viaţa şi sângele meu, tot nu v-aş răsplăti îndeajuns! răspunse Skrzetuski.

― Să lăsăm asta! strigă Zagłoba. Pacea s-a încheiat! O pace ca vai de lume, Domniile Voastre, dar ce să-i faci? Bine că am părăsit blestematul ăla de Zbaraż. Domniile Voastre, acum o să fie linişte. E meritul nostru şi al meu, fiindcă dacă mai trăia Burłaj, negocierile n-ar fi fost bune de nimic. Acum o să mergem la nuntă. Aşa, Jane! Ţin’ te bine! Habar nu ai ce dar de nuntă ţi-a pregătit prinţul! O să-ţi spun altă dată, dar ce dracu’, unde-i copila mea? Aduceţi-mi copila! Bohun nu mai poate s-o răpească, ar trebui să-şi rupă mai întâi curelele! Unde-i copila mea dragă?

― Tocmai încălecam pe cal, ca să plec în întâmpinarea jupânesei castelanului de Sandomierz, spuse Skrzetuski. Să pornim, să pornim odată, că-mi pierd minţile.

― Haidem, Domniile Voastre! Să mergem cu el. Haidem, că n-avem vreme de pierdut!

― Jupâneasa Witowska nu poate să fie departe, spuse preotul.

― La drum! adăugă Michał.

Dar Skrzetuski era dincolo de uşă şi se avântă pe cal atât de uşor, de parcă nu se sculase cu o clipă înainte de pe patul de suferinţă. Rzędzian se aţinea pe lângă el, preferând să nu rămână singur cu preotul. Michał şi Zagłoba li se alăturară şi porniră în goană în fruntea cetei de şleahtici şi a dragonilor roşii care zburau pe drumul Toporówului ca nişte petale roşii de mac purtate de vânt.

― Grăbiţi! striga Zagłoba, îmboldindu-şi calul cu pintenii. Alergară aşa vreo câteva sute de stânjeni, până când, la cotitura drumului, zăriră înainte un şirag de care şi de carâte înconjurate de câteva zeci de paici; văzând oameni înarmaţi, câţiva dintre ei se repeziră să întrebe cine erau.

― De-ai noştri! Suntem din oastea regelui! strigă jupân Zagłoba. Dar voi pe cine însoţiţi?

― Pe jupâneasa castelanului de Sandomierz! sună răspunsul. Skrzetuski era atât de mişcat, încât, fără să-şi dea seama ce face, alunecă de pe cal şi se opri clătinându-se la marginea drumului. Îşi scoase chipiul, pe tâmple i se scurgea sudoarea din belşug; tremura tot înaintea fericirii. Michał sări din şa şi-l luă în braţe pe cavalerul slăbit.

În urma lor se opriră cu toţii la marginea drumului, cu capetele descoperite; în acest timp şirul de care şi de carâte se apropie şi începu să treacă pe lângă el. Pani Witowska avea pe lângă ea vreo cincisprezece jupâniţe care priveau cu uimire la cavaleri, neînţelegând ce poate să însemne acest alai de oşteni de pe marginea drumului.

Până când, în mijlocul şirului, se arătă o caleaşca mai împodobită decât celelalte; ochii cavalerilor zăriră prin ferestrele-i deschise faţa gravă a bătrânei jupânese, iar lângă ea obrăjorul dulce şi minunat al Helenei.

― Copila mea! răcni Zagłoba, repezindu-se orbeşte spre caleaşcă, copila mea! Skrzetuski e cu noi!… Copila mea!

Se auziră strigăte: „Opreşte! Opreşte!” şi se iscă învălmăşeală; Kuszel şi Wołodyjowski îl conduseră sau mai degrabă îl purtară spre caleaşcă pe Skrzetuski care se pierduse de tot şi se lăsa din ce în ce mai greu. Capul îi atârna pe piept, nu mai putea să meargă şi căzu în genunchi lângă caleaşcă.

O clipă mai târziu braţele puternice şi dulci ale Helenei sprijineau capul cavalerului istovit.

Iar Zagłoba, văzând uimirea jupânesei Witowska, strigă:

― E Skrzetuski, viteazul de la Zbaraż! El s-a strecurat printre vrăjmaşi, el a scăpat oştirea, pe prinţ şi Republica! Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să trăiască!

― Să trăiască!
Vivant! vivant!
strigau şleahticii.

― Să trăiască, repetau dragonii prinţului, şi strigătele se împrăştiau pe câmpurile Toporówului.

― La Tarnopol! La prinţ! La nuntă! zbiera Zagłoba. Ei, copila mea, s-au sfârşit suferinţele tale!… Bohun o să aibă parte de călău şi de paloş!

Preotul Cieciszowski îşi înălţase ochii spre cer, iar buzele-i repetau cuvintele minunate ale propovăduitorului plin de har: „A semănat plângând şi seceră râzând…”

Skrzetuski fu aşezat în carâtă alături de cneaghină, şi alaiul porni mai departe. Ziua era frumoasă, senină, răcoroasă, şi întinderile se scăldau în lumina soarelui. Jos, pe ogoare, deasupra lor şi, mai sus, în văzduhul albăstrui, tremurau ici şi colo firişoare argintii de păianjeni, care toamna târziu acoperă câmpurile ca un strat de zăpadă. În jur era o pace adâncă, numai caii sforăiau vioi din mers.

― Pane Michał, zise Zagłoba, lovind cu scara în scara lui Wołodyjowski, iar mă astupă ceva în gât şi mă ţine ca atunci când pan Podbipięta, fie-i ţărâna uşoară, a ieşit din Zbaraż, dar când mă gândesc că aceştia doi s-au găsit, în sfârşit, îmi simt inima atât de uşoară, ca şi când aş fi băut o oca de vin de Spania! Dacă n-ai să te căsătoreşti nici tu, la bătrâneţe, o să le creştem copiii lor. Fiecare e născut pentru altceva, pane Michał, iar noi doi suntem mai buni parcă pentru război, decât pentru însurătoare.

Micul cavaler nu răspunse nimic, începu numai să-şi mişte mustăţile mai abitir decât de obicei.

Mergeau spre Toporów, iar de acolo spre Tarnopol, unde aveau să se întâlnească cu prinţul Jeremi şi cu steagurile lui, să pornească apoi la nuntă la Lwów. Pe drum jupân Zagłoba îi povesti jupânesei Witowska cele ce se întâmplaseră în ultimul timp. Află aşadar că regele, după bătălia înfricoşătoare, nehotărâtă, de la Zborów, încheiase cu hanul o pace nu prea bună, dar care, cel puţin, asigura liniştea Republicii pentru un răstimp. În baza înţelegerii, Chmielnicki rămânea mai departe hatman şi avea dreptul să-şi aleagă din gloatele de răzvrătiţi patruzeci de mii de oameni, jurând în schimb credinţă şi ascultare regelui şi stărilor.

― E mai mult ca sigur, spunea Zagłoba, că iar va trebui să ne războim cu Chmielnicki, dar dacă prinţul nostru va căpăta buzduganul de căpetenie, ehei, toate vor lua altă întorsătură…

― Domnia Ta, spune-i lui Skrzetuski lucrul cel mai însemnat, zise micul oştean, dându-şi calul mai aproape.

― Adevărat, se învoi Zagłoba. Am vrut să încep cu asta, dar nici până acum n-am putut să ne tragem sufletul. Jane, nu ştii nimic din ce s-a întâmplat după plecarea ta. Bohun se află în puterea prinţului.

Când auziră această veste neaşteptată, Skrzetuski şi Helena nu fură în stare să mai scoată o vorbă de uimire; cneaghina doar îşi desfăcu braţele, şi urmă o clipă de tăcere, după care Skrzetuski întrebă:

― Cum aşa? În ce fel?

― E mâna lui Dumnezeu la mijloc, răspunse Zagłoba, nimic altceva decât mâna lui Dumnezeu. Pacea se încheiase şi tocmai ieşeam din blestematul ăla de Zbaraż, iar prinţul gonea cu călărimea spre aripa stângă, ca nu cumva tătarii să năvălească asupra oştirii… că ei nu prea respectă nici o înţelegere… Atunci Bohun s-a aruncat deodată cu trei sute de oameni asupra călărimii prinţului.

― Numai Bohun putea să facă asemenea lucru! strigă Skrzetuski.

― Chiar el era. Dar unde pot să se pună cazacii cu oştenii de la Zbaraż! Michał i-a înconjurat pe dată şi i-a hăcuit până la unu, iar Bohun, rănit în două rânduri de el, a fost luat prins. Cu Michał n-are noroc şi pace, cred că s-a convins şi el, fiindcă a încercat de trei ori. Nu-şi căuta decât moartea.

― S-a arătat apoi, adăugă Wołodyjowski, că Bohun voia să ajungă neapărat de la Waładynka la Zbaraż, dar cum drumul e destul de lung, n-a ajuns la timp, iar când a aflat că s-a încheiat pacea şi-a pierdut minţile de turbare şi n-a mai ţinut seama de nimic.

― Cine taie cu sabia, de sabie va pieri, pentru că norocul e schimbător, zise Zagłoba. E un cazac nebun, cu atât mai mult, cu cât e şi deznădăjduit. Între noi şi gloatele de nemernici s-a iscat o încăierare cumplită din pricina lui. Credeam că va începe iarăşi războiul, fiindcă prinţul a strigat cel dintâi că au stricat înţelegerea. Chmielnicki voia să-l scape pe Bohun, dar hanul era mânios pe el că i-a făcut de ruşine cuvântul şi jurământul lui. Pe Chmielnicki l-a ameninţat cu război, trimiţând la prinţul nostru un ceauş să-l vestească precum că Bohun e un tâlhar, şi să-l roage să nu pună la inimă această întâmplare, iar cu Bohun să se poarte ca şi cu un tâlhar. Pesemne că hanul voia ca tătarii să-şi ducă liniştiţi robii acasă, căci au luat atât de mulţi, încât la Stambul un bărbat va costa două parale.

― Şi prinţul ce-a făcut cu Bohun? întrebă Skrzetuski neliniştit.

― A poruncit îndată să se cioplească o ţeapă pentru el, dar pe urmă s-a răzgândit şi a spus: „O să-l dăruiesc lui Skrzetuski, să facă ce vrea cu el.” Acum cazacul stă într-o pivniţă la Tarnopol, şi felcerul îi leagă rănile de la cap. Dumnezeule mare, de câte ori trebuia să-şi dea duhul până acum! Câinii n-au hărtănit nici un lup, cum l-am hărtănit noi pe el. Numai Michał l-a muşcat de trei ori. Dar e un bărbat tare de vârtute şi, la drept vorbind, un om nefericit. Să-l lăsăm în plata Domnului! Nu-i port pică, deşi m-a năpăstuit cumplit şi fără să am vreo vină, fiindcă am băut şi am umblat cu el, ca şi cu unul de seama mea, până când a cutezat să ridice mâna asupra ta, copila mea. La Rozłogi puteam să-l străpung cu cuţitul… Dar am aflat de multă vreme că nu există recunoştinţă pe lume şi puţini sunt cei care plătesc binele cu bine. Ducă-se!… Aici jupân Zagłoba începu să clatine din cap…

Other books

Mining the Oort by Frederik Pohl
A Fighting Chance by William C. Dietz
As Time Goes By by Michael Walsh
La tierra olvidada por el tiempo by Edgar Rice Burroughs
I Found You by Jane Lark
Losing It by Alan Cumyn
A Deadly Thaw by Sarah Ward