Prin foc si sabie (35 page)

Read Prin foc si sabie Online

Authors: Henryk Sienkiewicz

BOOK: Prin foc si sabie
11.44Mb size Format: txt, pdf, ePub


― Aşa, şoimule, te duci la Łubnie şi n-ai habar unde sunt Rozłogi? întrebă Bohun, cătând spre Rzędzian cu o privire înspăimântătoare.

― Unde mi s-a poruncit, acolo mă duc! răspunse copilul de casă.

― Să deschid?
Sigillum
unui şleahtic e lucru sfânt, observă Zagłoba.

― Marele hatman mi-a dat dreptul să cercetez orice scrisoare. Deschide şi citeşte.

Zagłoba rupse pecetea şi citi cele ce urmează:

 

„Mie multmilostiv
ă
jupâneas
ă
etc. Aduc la cuno
ş
tin
ţ
a preamilostivei jupânese c
ă
am ajuns la Kudak, de unde, s
ă
fie într-un ceas bun, voi pleca la Sici ast
ă
zi de diminea
ţă
; scriu noaptea, nu pot s
ă
a
ţ
ipesc de team
ă
s
ă
nu vi se întâmple ceva din partea acelui ho
ţ
de Bohun
ş
i a tâlharilor s
ă
i.
Ş
i pentru c
ă
aici mi-a spus
ş
i pan Krzysztof Grodzicki c
ă
în curând va izbucni un mare r
ă
zboi care va ridica
ş
i gloatele, m
ă
închin
ş
i o rog fierbinte pe preamilostiva jupâneas
ă
ca
eo instante
, chiar dac
ă
stepa nu s-a zvântat, s
ă
binevoiasc
ă
a pleca cu jupâni
ţ
a la
Ł
ubnie
ş
i s
ă
nu mai z
ă
boveasc
ă
, fiindc
ă
eu nu voi putea s
ă
m
ă
întorc la vreme. Care rug
ă
minte binevoie
ş
te preamilostiva jupâneas
ă
a o îndeplini de îndat
ă
, ca fericirea-mi f
ă
g
ă
duit
ă
s
ă
fie f
ă
r
ă
primejdie
ş
i s
ă
m
ă
bucur la întoarcere. De ce s
ă
mai pierzi Domnia Ta vremea cu Bohun, c
ă
utând s
ă
-i arunci nisip în ochi de spaim
ă
, când fata mi-ai f
ă
g
ă
duit-o mie. E mai bine s
ă
v
ă
ad
ă
posti
ţ
i sub
tutelam
prin
ţ
ului, st
ă
pânul meu, care nu va întârzia s
ă
trimit
ă
praesidium
{117}
la Roz
ł
ogi. A
ş
a, Domnia Ta scapi
ş
i averea. Drept pentru care cu cinste etc. etc.”


― Hm! jupâne Bohun, zise Zagłoba, mi se pare că husarul vrea să-ţi pună coarne. Amândoi alergaţi după aceeaşi fată? Păi de ce nu mi-ai spus? Mângâie-te, că şi mie mi s-a întâmplat o dată…

Dar istoria începută, muri deodată pe buzele lui jupân Zagłoba. Bohun stătea nemişcat la masă, dar faţa îi era palidă, strâmbată parcă de convulsii, ochii închişi şi sprâncenele încruntate. Se întâmpla cu el ceva înfricoşător.

― Ce ai? întrebă Zagłoba.

Cazacul începu să dea repede din mâini, slobozind dintre buze glasu-i şoptit, răguşit:

― Citeşte, citeşte şi cealaltă scrisoare.

― A doua este către cneaghina Helena.

― Citeşte, citeşte! Zagłoba începu:

 

„Dulce
ş
i drag
ă
Halszko, st
ă
pân
ă
ş
i regin
ă
a inimii mele! Aflându-m
ă
în slujba prin
ţ
ului, voi mai r
ă
mâne mult
ă
vreme prin aceste p
ă
r
ţ
i. Am scris m
ă
tu
ş
ii s
ă
pleca
ţ
i numaidecât la
Ł
ubnie, unde nevinov
ăţ
ia ta nu va mai putea întâmpina nici o pagub
ă
din partea lui Bohun, iar dragostea noastr
ă
nu va avea nimic de suferit…”

 

― Destul! strigă Bohun deodată şi cuprins de turbare se repezi la Rzędzian.

Roti baltagul, şi nefericitul fecior, lovit cu muchia în piept, gemu şi se prăbuşi la pământ. Nebunia puse stăpânire pe Bohun; sări la Zagłoba şi îi smulse scrisorile din mână.

Zagłoba apucă urciorul cu mied şi se repezi spre sobă, strigând:

― În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh! Omule, ai turbat! Ai înnebunit? Linişteşte-te, potoleşte-te! Bagă-ţi capul în găleata cu apă, pe o sută de draci!… auzi-mă!

― Sânge, sânge! urla Bohun.

― Ţi-ai pierdut minţile? Bagă-ţi capul în găleata cu apă, când îţi spun. Uite sânge, ai vărsat sângele unui nevinovat. Flăcăul ăsta nenorocit nici nu mai răsuflă. Te stăpâneşte diavolul sau tu însuţi eşti diavolul. Vino-ţi în fire, iar dacă nu vrei, eşti un turbat, fecior de păgân!

Strigând aşa, jupân Zagłoba se strecură de cealaltă parte a mesei către Rzędzian şi, aplecându-se asupra lui, începu să-i pipăie pieptul şi să-i pună mâna la gură din care curgea sânge din belşug.

În această vreme Bohun îşi luase capul în mâini şi scheuna ca un lup rănit. Căzu pe laviţă gemând, i se sfâşia sufletul de furie şi de durere. Sări deodată în picioare, alergă la uşă, o dărâmă cu o izbitură de picior şi ieşi în tindă.

― Du-te să-ţi frângi gâtul! mormăi ca pentru sine jupân Zagłoba. Du-te şi spargeţi capul de zidul grajdului sau de şură, deşi, ca un încornorat ce eşti, poţi să împungi fără grijă. Ce mânie! Aşa ceva n-am mai văzut în viaţa mea. Clănţănea din dinţi ca un câine în căldurile dragostei. Fecioraşul trăieşte încă, sărmanul. Dacă n-o să-i ajute nici miedul ăsta, apoi să ştii că a minţit că e şleahtic.

Bodogănind întruna, Zagłoba rezemă capul lui Rzędzian pe genunchii lui şi începu să-i toarne încet mied printre buzele învineţite.

― O să vedem dacă ai sânge curat în tine, vorbea mai departe flăcăului leşinat, că sângele de evreu, amestecat cu mied sau cu vin, fierbe; cel de ţăran, leneş şi greu, cum e, se aşază la fund, numai sângele de şleahtic se înviorează formând o licoare aleasă, care dă trupului tărie şi curaj. Domnul Isus a dat celorlalte naţii băuturi felurite, aşa ca fiecare să aibă o mângâiere statornică.

Rzędzian gemu uşor.

― Aha, mai vrei! Nu, frăţioare, îngăduie-mi şi mie… uite aşa! Şi acum, că ai dat semne de viaţă, o să te mut în grajd şi o să te ascund în vreun ungher, ca să nu te spintece de tot balaurul ăsta de cazac când se va întoarce. E un prieten cu primejdie, lua-l-ar toţi dracii, că văd că mâna îi umblă mai iute decât mintea.

Zagłoba îl ridică pe Rzędzian cu o uşurinţă care arăta o putere puţin obişnuită şi ieşi în tindă, apoi în curte, unde mai mulţi seimeni jucau arşice pe un chilim aşternut pe pământ. Când îl văzură, se sculară în picioare, iar el le spuse:

― Băieţi, luaţi-l pe flăcăiandrul ăsta şi aşezaţi-l pe un braţ de fân. Unul din voi să dea fuga după felcer.

Porunca fu îndeplinită de îndată, pentru că jupân Zagłoba, ca prieten al lui Bohun, se bucura de mare cinste în ochii cazacilor.

― Unde e polcovnicul? întrebă.

― A poruncit să-i aducem calul şi a plecat la cvartirul polcului, iar nouă ne-a lăsat vorbă să fim gata, cu caii înşeuaţi.

― Aţi pus şaua şi pe calul meu?

― Am pus.

― Aduceţi-l aici. O să-l aflu pe polcovnic la polc?

― Uite-l că vine.

Într-adevăr, prin poarta boltită şi întunecată a clădirii se vedea Bohun care sosea din piaţă. În urma lui se vedeau de departe suliţele a peste o sută de cazaci pregătiţi pentru drum.

― Pe cai! strigă Bohun de afară la seimenii care rămăseseră în curte.

Porniră cu toţii degrabă. Zagłoba ieşi înaintea porţii şi privi cu luare-aminte la tânăra căpetenie.

― Pleci la drum? îl întrebă.

― Aşa este.

― Şi unde te duce dracul?

― La nuntă.

Zagłoba se dădu mai aproape.

― Fiule, teme-te de Dumnezeu! Hatmanul ţi-a poruncit să păzeşti târgul şi tu pleci, ba iei şi seimenii cu tine. Calci porunca. Aici gloatele aşteaptă numai clipa potrivită pentru a se arunca asupra şleahtei; ai să pierzi târgul, atrăgând asupră-ţi mânia hatmanului.

― La moarte târgul şi hatmanul!

― E în joc capul tău.

― Să cadă şi capul meu!

― Zagłoba înţelese că îşi bate gura de pomană cu cazacul. Se închise în el, hotărât să-şi atingă scopul, chiar de va fi să se piardă pe sine şi pe alţii. Bănuia încotro aveau să pornească seimenii, dar nu ştia ce să facă: să plece şi el cu Bohun ori să rămână aici. Plecarea nu era fără primejdie, fiindcă însemna să se vâre tocmai acum, în vremuri cumplite de război, într-o istorie îndrăzneaţă care putea să-l coste viaţa. Să rămână? Gloata pândea într-adevăr ştirile de la Sici, aşteptând clipa măcelului. Poate că n-ar fi aşteptat atâta; dacă nu erau cei o mie de seimeni ai lui Bohun şi marea lui popularitate în Ucraina, jupân Zagłoba ar fi putut să se adăpostească şi în tabăra hatmanilor, dar îşi avea pricinile lui pentru care nu făcea acest lucru. Era vorba de o osândire pentru omucidere sau de vreo înşelătorie în cărţile de socoteli – numai el o ştia; destul că nu voia să se arate înaintea lor. Îi părea rău să părăsească Czehrynul! Se simţea atât de bine aici, nu-l întreba nimeni de nimic, se împrietenise cu toţi, şi cu şleahticii, şi cu administratorii stărostiilor, şi cu căpeteniile cazace! E adevărat că cei din urmă se cam împrăştiaseră, iar şleahticii se fereau să facă zarvă, temându-se de furtună, dar mai era Bohun, tovarăş şi băutor fără pereche. Se cunoscuseră la un pocal şi se înfrăţiseră dintr-odată. De atunci umblau numai împreună. Cazacul plătea pentru doi inşi, şleahticul trăncănea întruna, şi amândoi, două firi neliniştite, se simţeau bine.

De aceea, acum, când trebuia să rămână la Czehryn şi să ajungă sub cuţitul gloatei sau să plece cu Bohun, jupân Zagłoba se hotărî pentru a doua cale.

― Dacă eşti atât de turbat, îi spuse, merg şi eu cu tine. Poate că o să-ţi fiu de folos sau o să te domolesc când o să fie de trebuinţă. Noi amândoi ne potrivim ca sacul şi petecul, dar la asta nu mă aşteptam.

Bohun nu răspunse nimic. O jumătate de ceas mai târziu două sute de seimeni aşteptau rânduiţi pentru drum. Bohun şi jupân Zagłoba se aşezară în fruntea lor şi porniră. Cetele de ţărani adunaţi ici-colo în piaţă se uitau la ei pe sub sprâncene şi se întrebau în şoaptă unde se duc şi dacă se întorc repede sau nu se mai întorc deloc.

Bohun mergea în tăcere, zăvorât în el, tainic şi posomorât ca noaptea. Seimenii nu întrebau unde îi duce. Erau gata să-l urmeze până la capătul lumii.

După ce trecură Niprul, ieşiră la drumul de la Łubnie. Caii mergeau la trap, ridicând nori de praf; ziua era fierbinte, uscată, aşa că se acoperiră în curând de spumă. Îşi încetiniră fuga şi se răsfirară pe drum într-un şirag lung, întrerupt. Bohun porni înainte şi Zagłoba îl urmă, vrând să înceapă vorba.

Faţa tânărului cazac era mai liniştită, dar o tristeţe de moarte i se întipărise pe ea. Ai fi zis că depărtarea în care se pierdeau privirile spre miazănoapte, dincolo de Kahamlik, goana calului şi aerul de stepă potoliseră în el furtuna care se iscase după citirea scrisorilor aduse de Rzędzian.

― Pică foc din cer, zise Zagłoba, de mi s-au încins paiele în cizme. E prea cald până şi într-o cămaşă de pânză; nu adie nici o boare de vânt, Bohun, ei, ascultă, Bohun!

Cazacul îşi îndreptă spre el ochii adânci şi negri, ca şi când s-ar fi trezit din somn.

― Bagă de seamă, fiule, vorbi jupân Zagłoba, să nu te doboare amărăciunea care, când se ridică de la ficat, unde-i locul, la cap, poate să-ţi rătăcească minţile. Nu ştiam că eşti un cavaler atât de iubăreţ. Trebuie să te fi născut în mai, şi asta e luna Venerei, în care totul este atât de însorit şi de vesel, că până şi surcelele încep să se drăgostească, iar bărbaţii născuţi în această lună au mai mult îndemn către iubirea femeii. Cu toate acestea, până la urmă izbândeşte cine ştie să se stăpânească, de aceea te sfătuiesc să laşi gândul răzbunării. Ranchiuna faţă de cnejii Kurcewicz poate să-ţi fie dreaptă, dar parcă numai o fată e pe lume?

Ca şi când nu i-ar fi răspuns lui Zagłoba, ci durerii dinăuntru, Bohun rosti cu un glas ce semăna mai mult cu un hohot de plâns:

― Numai ea, numai ea e pe lume!

― Chiar dacă aşa ar fi, caută-ţi repede alta, de vreme ce aici nu mai e nimic de făcut. Au dreptate cei care spun că inima e un voluntar care slujeşte sub flamura care-i place. Mai gândeşte-te apoi că fata e de sânge ales; aud că familia Kurcewicz se trage dintr-un neam de prinţi… Sunt trepte prea înalte pentru tine.

― Ducă-se dracului treptele, neamurile şi rangurile voastre! Aici Bohun lovi cu toată puterea mânerul sabiei. Asta e neamul meu! Astea îmi sunt legea şi rangul! Asta îmi e tovarăşul şi prietenul! Vânzătorii! O, sămânţă blestemată de vrăjmaş! Cazacul, prietenul şi fratele vostru, era bun numai să meargă cu voi la Crîm, să strângeţi avuţii turceşti şi să împărţiţi prada. M-au răsfăţat, m-au numit copilul lor, mi-au făgăduit fata, şi acum? A venit un şleahtic, un poleac fercheş, şi l-aţi părăsit pe cazacul, pe fiul şi prietenul vostru, i-aţi smuls inima şi sufletul, aţi dat fata altuia, iar tu, cazace, muşcă pământul cu dinţii, rabdă! Rabdă!…

Glasul începu să-i tremure; strânse dinţii şi începu să se bată cu pumnii în pieptul larg, de se auzeau bufnituri înfundate, ce ieşeau parcă de sub pământ.

Urmă o clipă de tăcere. Bohun răsufla greu. Durerea şi mânia zbuciumau pe rând sufletul sălbăticit al cazacului care nu cunoştea zăbala. Zagłoba aşteptă să ostenească şi să se mai domolească.

― Ce vrei să faci, dară, flăcău nefericit? Ce ai de gând?

― Am să fac ce face un cazac!

― Hm, văd eu ce-o să fie, dar să lăsăm asta. Îţi spun doar că aici este stăpânirea lui Wiśniowiecki, şi până la Łubnie nu e prea departe. Skrzetuski îi scria cneaghinei să se adăpostească acolo cu fata, asta înseamnă că se află sub ocrotirea prinţului, iar prinţul e cumplit ca un leu…

Other books

Samuel (Samuel's Pride Series) by Barton, Kathi S.
The Beast House by Laymon, Richard
Good Morning, Midnight by Reginald Hill
Modern American Memoirs by Annie Dillard
Love LockDown by A.T. Smith
The Facility by Charles Arnold
Victory at Yorktown by Richard M. Ketchum