Prin foc si sabie (86 page)

Read Prin foc si sabie Online

Authors: Henryk Sienkiewicz

BOOK: Prin foc si sabie
3Mb size Format: txt, pdf, ePub

― Aşa a şi fost, spuse Wołodyjowski.

― Domnia Ta, întrebă Zagłoba, spune-mi unde-l găsim noi acum pe Skrzetuski, pentru că trebuie să-l găsim, ca să pornim împreună după jupâniţă.

― O să-i daţi lesne de urmă dincolo de Zamość, că pe acolo toată lumea îl cunoaşte. Pe Kalina, unul dintre polcovnicii cazacilor, l-a nimicit împreună cu Regowski, gonindu-l unul spre celălalt. Apoi Skrzetuski a împrăştiat de unul singur în două rânduri ciambulurile tătarilor, l-a bătut pe Burłaj şi a distrus câteva cete.

― Şi Chmielnicki ce spune?

― Chmielnicki se leapădă de ei, zicând că jefuiesc, în ciuda poruncilor lui. Altminteri n-ar mai crede nimeni în supunerea şi credinţa lui faţă de rege.

― Ce bere proastă e aici la Końskawola! băgă de seamă jupân Zagłoba.

― Domniile Voastre, după ce veţi trece de Lublin, veţi merge printr-un ţinut pustiit, vorbi lituanianul, fiindcă podghiazurile au ajuns până dincolo de Lublin şi tătarii au luat pretutindeni robi; pe câţi au pus mâna prin aşezările de lângă Zamość şi Hrubieszow numai Dumnezeu ştie. Skrzetuski le-a smuls câteva mii de prinşi, trimiţându-i la cetate. Trudeşte din răsputeri, fără să ia seama la viaţa lui.

Aici jupân Longinus oftă şi îşi lăsă capul în piept, căzând pe gânduri; după un răstimp spuse:

― Gândesc că Dumnezeu în marea-i bunătate îl va mângâia pe pan Skrzetuski şi-i va da fericirea după care tânjeşte, pentru că mari sunt meritele acestui cavaler. În aceste vremuri de stricăciune, când fiecare se gândeşte numai la ale lui, el şi-a uitat de sine. Ehei, frăţioare, de mult putea să capete învoire de la prinţ şi să plece în căutarea cneaghinei, dar în loc să facă asta, când nenorocirea s-a abătut asupra ţării iubite, el nu şi-a părăsit slujba, stăruind în trudă necontenită, cu durerea în inimă.

― Ce să mai vorbim, are un suflet de roman, zise Zagłoba.

― Trebuie să luăm pildă de la el.

― Mai ales Domnia Ta, jupâne Podbipięta, care nu cauţi în luptă binele ţării, ci numai cele trei capete.

― Dumnezeu priveşte în sufletul meu! spuse Longinus, înălţându-şi ochii către cer.

― Pe Skrzetuski l-a răsplătit bunul Dumnezeu prin moartea lui Bohun, adăugă Zagłoba, şi prin aceea că a dat Republicii o clipă de linişte, fiindcă acum a venit timpul să se gândească la ce a pierdut.

― Domniile Voastre vă duceţi cu el? întrebă lituanianul.

― Cum, Domnia Ta nu mergi?

― Aş merge cu tot sufletul, dar ce fac cu scrisorile? Una o am de la starostele de Waly către Măria Sa regele, a doua către prinţ şi a treia de la Skrzetuski, tot către prinţ, în care-l roagă să-l învoiască.

― Învoirea i-o aducem noi.

― Da, dar se cuvine oare să nu duc scrisorile?

― Domnia Ta trebuie să pleci la Cracovia, altfel nu se poate. Şi ca să fiu sincer, aş fi bucuros să pornesc în căutarea cneaghinei, având alături doi pumni ca ai Domniei Tale, dar la altceva nu eşti bun de nimic, Acolo trebuie să ne prefacem, să ne îmbrăcăm în svitcile cazacilor, să pară că suntem ţărani, iar Domnia Ta sari în ochi cu asemenea statură; ne-ar lua numaidecât la întrebări: ce prăjină mai e şi asta? De unde s-a ivit acest cazac? Apoi Domnia Ta nici nu vorbeşti cumsecade limba lor. Nu, nu! Domnia Ta du-te la Cracovia, o să ne descurcăm noi într-un fel.

― Aşa gândesc şi eu, spuse Wołodyjowski.

― Nici că se poate altfel, răspunse Podbipięta. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ajute. Cunoaşteţi locul în care este ascunsă?

― Bohun n-a vrut să ne spună. Ştiu numai ce-am auzit eu, când m-a închis Bohun în cocină, dar ajunge şi atâta.

― Şi cum o s-o găsiţi?

― Las’ pe mine, las’ pe mine! zise Zagłoba. Am fost eu în încurcături şi mai mari. Acum lucrul de căpetenie e cum să ajungem mai repede la Skrzetuski.

― Întrebaţi la Zamość. Pan Weyher trebuie să ştie unde este, pentru că ţine legătura cu el prin scrisori, iar Skrzetuski îi trimite prinşii. Dumnezeu să vă aibă în pază!

― Şi pe Domnia Ta la fel, spuse Zagłoba Când vei ajunge la Cracovia, la prinţ, închină-te din partea noastră lui jupân Charłamp.

― Dar ăsta cine mai e?

― Un lituanian grozav de frumos, după care se dau în vânt toate jupâniţele de la curtea prinţesei.

Jupân Longinus începu să tremure.

― Domnia Ta, binefăcătorule, nu cumva glumeşti?

― Ehe, să fii sănătos, Domnia Ta! La Końskawola berea e peste măsură de proastă, sfârşi jupân Zagłoba, făcându-i cu ochiul lui Wołodyjowski.

 

CAPITOLUL XV

 

A
Ş
ADAR
JUPÂN
L
ONGINUS
porni spre Cracovia cu inima străpunsă de săgeata aruncată de răutăciosul Zagłoba, care plecă cu Wołodyjowski la Zamość, unde nu zăboviră mai mult de o zi, fiindcă starostele de Waly le spuse că de multă vreme nu mai avusese nici o ştire de la Skrzetuski; el socotea că polcurile conduse de Skrzetuski vor merge să întărească Zbarażul şi să apere ţinutul de cetele de jefuitori. Se putea într-adevăr să fie aşa, mai ales că cetatea Zbaraż, fiind o proprietate a familiei Wiśniowiecki, îi ademenea îndeosebi pe duşmanii de moarte ai prinţului. Wołodyjowski şi Zagłoba aveau deci înainte un drum lung şi destul de greu, dar pentru că şi aşa, mergând după cneaghină, tot trebuia să-l străbată, le era totuna dacă o făceau acum sau mai târziu, aşa că purceseră degrabă, oprindu-se doar atât cât era nevoie pentru odihnă şi pentru risipirea cetelor de tâlhari care mai rătăceau ici şi colo.

Înaintau printr-un ţinut atât de nimicit, încât adesea zile întregi nu întâlneau nici ţipenie de om. Târgurile zăceau sub mormane de cenuşă, satele erau arse şi pustii, oamenii omorâţi sau luaţi în robie. Pe drum întâlneau numai trupuri fără viaţă, schelete de case, biserici catolice sau ortodoxe, rămăşiţe mistuite de foc din colibele sătenilor şi câini care urlau pe ruinele arse. Cei care scăpaseră de puhoiul tătarilor şi al cazacilor se adăposteau prin bungeturile codrilor şi îngheţau de frig sau mureau de foame, neîndrăznind să iasă din păduri; nu le venea să creadă că nenorocirea trecuse. De nevoie Wołodyjowski îşi hrănea caii steagului cu coajă de copac sau cu grăunţe pe jumătate arse, pe care oştenii le scoteau din fostele hambare mistuite de flăcări. Mergeau totuşi repede, folosind rezervele pe care le luau de la cetele jefuitorilor. Se apropia sfârşitul lunii noiembrie, dar pe cât fusese de blândă iarna anului trecut, scurgându-se spre marea mirare a oamenilor aproape fără zăpadă, geruri şi îngheţ, încât părea că se schimbase toată rânduirea firii, pe atât cea de acum se vestea mai aspră ca de obicei. Pământul se întărise, zăpezile aşternuseră întinderile, şi malurile râurilor se tiveau dimineaţa cu o coajă sticloasă, străvezie. Vremea era uscată, razele palide ale soarelui încălzeau uşor lumea în ceasurile de la amiază; în schimb dimineaţa şi seara cerul se învăpăia la margini, prevestind apropierea unei ierni grele.

După război şi foamete avea să sosească şi al treilea vrăjmaş al oamenilor, gerul, pe care oamenii îl aşteptau cu nerăbdare, pentru că era o frână mai puternică decât orice negocieri în calea războiului. Wołodyjowski, om încercat, care cunoştea bine Ucraina, nădăjduia că de astă dată cneaghina avea să fie găsită, deoarece piedica cea mai însemnată, războiul, era înlăturată pentru multă vreme.

― Eu nu cred în sinceritatea lui Chmielnicki, spunea, nu cred că s-a retras în Ucraina numai din dragoste pentru rege, e o vulpe şireată! El ştie că dacă zaporojenii nu pot să sape şanţuri în care să se apere, nu mai sunt buni de nimic, pentru că la câmp deschis, de-ar fi de cinci ori mai numeroşi, tot nu pot să înfrunte steagurile noastre. Acum se vor risipi prin bordeie la iernat, iar cirezile de vite le vor trimite la adăpost. Pe de altă parte, tătarii trebuie să-şi ducă robii. Aşa că dacă iarna va fi aprigă, vom avea linişte până va da colţul ierbii.

― Poate şi mai mult, fiindcă totuşi se tem de Măria Sa regele. Dar nouă nu ne trebuie atâta timp. Cu ajutorul lui Dumnezeu, o să facem nunta lui Skrzetuski în câşlegi.

― Numai să nu ne încrucişăm pe drum cu el; ar fi o nouă pricină de zăbavă.

― Are cu el trei steaguri, aşa că nu căutăm acul în carul cu fân. Poate că-l ajungem încă înainte de Zbaraż, dacă nu mai întârzie pe undeva.

― N-avem cum să-l ajungem, dar trebuie să aflăm veşti despre el, răspunse Wołodyjowski.

Nu era o treabă prea uşoară. Ici-colo ţăranii văzuseră steaguri în trecere şi auziseră despre lupte cu jefuitorii, dar nu ştiau să spună ale cui erau acele steaguri; puteau să fie tot aşa de bine ale lui Regowski, ca şi ale lui Skrzetuski, aşa că cei doi prieteni nu erau siguri. În schimb, le ajunse la ureche altă ştire despre înfrângerile suferite de cazaci în faţa oştior lituaniene, în ajunul plecării lui Wołodyjowski de la Varşovia se răspândise asemenea zvon, dar lumea nu-i prea dădea crezare, acum însă vestea se afla pretutindeni cu tot felul de amănunte, ca un adevăr nedezminţit. Izbânzile lui Chmielnicki asupra oştilor Coroanei erau răzbunate de armia lituaniană. Muriseră Półksiężyc, căpetenie bătrână şi încercată, sălbaticul Nebada şi Krzeczowski, mai puternic decât amândoi, care în loc de starostii şi ţinuturi, de ranguri şi dregătorii, dobândise doar o ţeapă în rândurile răzvrătiţilor. Se părea că o Nemesis neînţeleasă dorise să răzbune asupra lui sângele nemţilor vărsat în fundătura Niprului, sângele lui Flik şi al lui Werner, deoarece căzuse tocmai în mâinile polcului de lefegii nemţi ai lui Radziwiłł şi, deşi străpuns de plumbi şi rănit greu, fusese îndată tras în ţeapă în care nenorocitul se zbătuse toată ziua, înainte de a-şi da sufletul negru. Acesta a fost sfârşitul celui care prin vitejia şi iscusinţa războinică putea să ajungă al doilea Stefan Chmielecki; lăcomia de avuţii şi ranguri l-a împins pe drumul trădării, al jurămintelor strâmbe şi al măcelurilor înfricoşătoare, vrednice de însuşi Krzywónos.

Odată cu el, cu Półksiężyc şi cu Nebada, aproape douăzeci de mii de cazac pieriseră pe câmpul de bătaie sau se înecaseră în smârcurile râului Prypeć; spaima zburase ca o volbură peste câmpiile mănoase ale Ucrainei, fiindcă toţi credeau că după marile izbânzi, după Apele Galbene, Korsuń şi Piławce, se apropia vremea măcelurilor, pe care le cunoscuseră răscoalele dinainte la Sołonica şi la Kumejki. Însuşi Chmielnicki, cu toate că ajunsese în culmea gloriei şi era mai puternic decât oricând, fusese cuprins de teamă când aflase de moartea „prietenului” Krzeczowski şi începuse să cerceteze iarăşi vrăjitoarele asupra viitorului. Îi preziseseră în fel şi chip alte războaie, biruinţe şi înfrângeri, dar nu ştiuseră să-i spună hatmanului ce se va întâmpla cu el.

În acest timp, tocmai din cauza înfrângerii lui Krzeczowski, ca şi din cauza iernii, răstimpul de linişte avea să fie mai lung. Ţara începu să-şi tămăduiască rănile, satele pustii să se umple de oameni şi încrederea se cuibări iarăşi cu încetul în toate inimile înfricoşate.

Însufleţiţi de aceeaşi încredere, cei doi prieteni ajunseră cu bine la Zbaraż, după o lungă şi grea călătorie; anunţară la cetate şi se înfăţişară îndată la comandantul în care recunoscură cu mare mirare pe Wierszułł.

― Unde-i Skrzetuski? întrebă Zagłoba, după ce-şi dădură bineţe.

― Nu-i aici, răspunse Wierszułł.

― Domnia Ta eşti mai mare peste garnizoană?

― Întocmai. Era Skrzetuski, dar a plecat şi m-a lăsat pe mine în locul lui, până când se va întoarce.

― Şi când a făgăduit să se întoarcă?

― N-a spus nimic, pentru că nu ştia nici el, dar la plecare, mi-a zis: „Dacă mă caută cineva, spune-i să mă aştepte aici.”

Zagłoba şi Wołodyjowski se uitară unul la altul.

― A plecat de mult? întrebă Michał.

― Acum zece zile.

― Pane Michał, zise Zagłoba, să ne dea Wierszułł ceva de mâncare, că sfatul merge greu cu burta goală. O să mai chibzuim la cină.

― Domniile Voastre, vă dau din toată inima, şi eu voiam să mă aşez la masă. Pan Wołodyjowski e ofiţer mai vechi şi va prelua comanda, aşa că eu sunt oaspetele lui şi nu el al meu.

― Rămâi la comandă, pane Krzystof, spuse Wołodyjowski, pentru că eşti mai în vârstă; apoi eu voi fi nevoit să plec.

În curând li se aduse cina. Se aşezară să mănânce şi, după ce jupân Zagłoba îşi mai astâmpără foamea cu două străchini cu fiertură de cartofi şi caşă, îi zise lui Wierszułł:

― Domnia Ta nu bănuieşti unde putea să plece Skrzetuski? Wierszułł porunci copiilor de casă care slujeau la masă să

iasă afară şi, după o clipă de gândire, începu să vorbească:

― Bănuiesc, cum de nu, dar Skrzetuski voia să rămână o taină, de aceea n-am vrut să vorbesc faţă de slujitori. S-a folosit de timpul prielnic, fiindcă o să stăm liniştiţi aici până la primăvară şi, după părerea mea, a plecat s-o caute pe cneaghină care se află în puterea lui Bohun.

― Bohun nu mai e pe lume, zise Zagłoba.

― Cum aşa?

Jupân Zagłoba povesti pentru a treia sau a patra oară de-a fir a păr tot ce se întâmplase, că tare-i mai plăcea să povestească; Wierszułł, ca şi jupân Longinus, nu putea să se mire îndeajuns de asemenea întâmplare; în cele din urmă rosti:

― Atunci lui Skrzetuski o să-i fie mai uşor.

― Da, numai s-o găsească. A luat niscaiva oameni cu el?

― N-a luat pe nimeni, a plecat singur, doar cu un copil de casă rusin şi cu trei cai.

― A procedat cu multă prevedere, fiindcă acolo poate izbuti numai prin viclenie Până la Kamieniec ar putea să se strecoare cu un steag de oşteni, dar e mai mult ca sigur că la

Uszyca şi Mohylów stau cazacii, pentru că pe acolo sunt bordeie bune pentru iernare, iar la Jampol se află cuibul lor, acolo trebuie să te duci singur sau cu o armie întreagă.

― Dar Domnia Ta de unde ştii că el s-a îndreptat tocmai spre părţile acelea? întrebă Wierszułł.

― Helena e ascunsă dincolo de Jampol, şi asta o ştia şi el, dar prin acele locuri sunt atâtea râpe, povârnişuri şi cotloane, încât e greu să nimereşti, chiar dacă ştii bine împrejurimile, darmite când nu le cunoşti! Eu am fost după cai şi la judecăţile care se ţineau la Jahorlik, şi ştiu. Dacă eram împreună, poate că ar fi fost mai lesne, dar el singur, mă îndoiesc să facă vreo ispravă; afară numai dacă vreo întâmplare nu i-a arătat drumul, pentru că nici de drum nu poate să întrebe pe nimeni.

― Domniile Voastre voiaţi să plecaţi cu el?

― Întocmai. Acum ce facem, pane Michał? Plecăm sau nu plecăm după el?

― Las asta în seama Domniei Tale.

― Hm! A plecat de zece zile, nu-l mai ajungem, ba, mai mult, a poruncit să-l aşteptăm aici. De asemenea, numai Dumnezeu ştie pe ce drum a apucat-o! Putea să meargă prin Ploskirów şi Bar, pe unde merge drumul vechi, sau pe la Kamieniec prin Podolia. E greu de ghicit.

Other books

Watch Me Walk Away by Jill Prand
Borrowing Trouble by Kade Boehme
Tasty by John McQuaid
Slipstream by Elizabeth Jane Howard
Beneath The Planet Of The Apes by Michael Avallone
Animals by Emma Jane Unsworth